65 de tineri au fost selectați, în urma unui proces competitiv, pentru a deveni stagiari ai ediției din acest an a Programului comun de stagii al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova. Ceremonia festivă de deschidere a Programului a avut loc astăzi, la Casa Guvernului. Evenimentul a marcat și lansarea celei de-a doua ediții a Programului de stagii plătite în serviciul public, cu încă 47 de stagiari înscriși acolo.
În discursul adresat stagiarilor, Ana Calinici, secretarul de stat al Cancelariei de Stat a subliniat că „La baza integrării europene este serviciul public, de competențele și capacitățile administrației publice depinde foarte mult progresul Republicii Moldova pe calea integrării europene.”
Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Operațiuni a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că deschiderea Programului de stagiu are loc într-o zi istorică, când Republica Moldova începe negocierile de aderare cu Uniunea Europeană. Aceasta a salutat un număr atât de mare de tineri entuziaști, motivați și hotărâți, care au decis să exploreze oportunitatea de a începe o carieră în administrația publică.
Programul, cu o durată de două luni, presupune lucrul cot la cot cu funcționari publici din instituțiile publice centrale, avându-i drept mentori pe Înalții Consilieri UE – ceea ce va consolida abilitățile tinerilor și, ulterior, le va crește șansele de angajare. Programul prevede, de asemenea, instruiri regulate, seminare, ateliere de lucru pentru consolidarea cunoștințelor teoretice și practice ale stagiarilor în diferitele sectoare ale administrației publice în contextul integrării în UE. Stagiarii vor primi o bursă lunară, programul fiind finanțat integral de Uniunea Europeană.
Printre finalişti se numără studenţi, masteranzi şi proaspăt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior din ţară şi străinătate – tineri dornici să-şi înceapă cariera în instituţiile publice şi să contribuie la modernizarea ţării.
Lansarea Programului a fost precedată de o amplă campanie de informare, desfășurată în patru dintre cele mai mari universități din țară, cu participarea a peste 500 de studenți, dar și online, pentru studenții moldoveni din diaspora, urmărită de peste 1700 de tineri. Programul se desfășoară pe baza Memorandumului de Înțelegere, semnat de Guvernul Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor și Misiunea Înalților Consilieri UE. Detalii despre Program, criteriile de selecție, procedura de depunere a dosarelor sunt disponibile la https://www.eu-advisers.md/ro/internship/.
Două ediții anterioare ale Programului au fost implementate cu succes în 2022 și 2023, unii dintre absolvenții săi fiind deja angajați în instituțiile publice. Ediția din acest an este lansată în contextul Anului european al competențelor.