Cei 29 de tineri care au desfășurat practica în cadrul Programului comun al Uniunii Europene și Guvernului Republicii Moldova au absolvit, astăzi, programul, primindu-și diplomele în cadrul unei ceremonii festive. Evenimentul a fost prezidat de către Prim-ministrul Dorin Recean și Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mazeiks.

La evenimentul de încheiere a stagiului, prim-ministrul Dorin Recean a mulțumit Uniunii Europene, înalților consilieri și reprezentanților instituțiilor publice care au susținut inițiativa și au prezentat tinerilor o imagine din interior a activităților desfășurate. De asemenea, premierul a îndemnat stagiarii să contribuie în continuare la transformările necesare pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. „Construim cu o administrație publică eficientă o țară prosperă cu un nivel de viață mai bun pentru cetățenii noștri și condiții mai bune pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova. Aderarea la familia europeană este obiectivul nostru strategic alături de echipe de profesioniști din instituțiile publice”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

La rândul său, oficialul european a menționat că Programul de stagii este „unul dintre programele preferate din cadrul Delegației UE, deoarece credem cu adevărat că în acest fel putem contribui la construirea unei administrații publice puternice și profesioniste în Republica Moldova și de asemenea, ajuta tinerii să-și crească șansele de angajare. Mă bucur să aud că unii dintre absolvenții ediției de anul trecut au fost angajați în sectorul public și sper că printre absolvenții ediției de anul acesta mulți de asemenea vor alege o carieră în serviciul public, care poate fi uneori cu multe provocări, dar totodată plină de satisfacții.”

Programul, cu o durată de două luni, a inclus muncă cot la cot cu funcționarii publici din autoritățile centrale, avându-i ca mentori pe Înalții Consilieri UE – fapt menit să consolideze capacitățile tinerilor și ulterior să sporească șansele lor de angajare. În afară de aceasta, tinerii au avut parte de instruiri ample în diverse sectoare ale administrației publice, având posibilitatea să formeze o imagine clară despre funcționarea acesteia și discutând toate aspectele cu conducerea de vârf a ministerelor și agențiilor de resort. Stagiarii au primit o bursă lunară, programul fiind integral finanțat de Uniunea Europeană.

Tinerii incluși în Program au fost selectați în urma unui proces competitiv în baza dosarelor de participare compuse din CV și scrisoare de motivare, urmat de interviuri cu o Comisie de evaluare întrunind reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene, Guvernului Republicii Moldova și Înalți Consilieri UE.

Între finaliștii Programului se numără studenți, masteranzi și proaspăt absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior atât din țară, cât și de peste hotare – tineri dornici să înceapă cariera în instituțiile publice și să pună umărul la modernizarea țării, iar unii dintre aceștia deja au participat la interviuri de angajare și urmează să înceapă cariera în serviciul public din țară.

Lansarea Programului a fost precedată de o campanie amplă de informare, desfășurată în patru dintre cele mai mari universități din țară, dar și în mediul online, pentru studenții moldoveni din diasporă. Programul s-a realizat în baza Memorandumului de Înțelegere, semnat de către Guvernul Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene.

Programul se află la cea de-a doua ediție; din cei 47 absolvenți ai ediției precedente unii deja activează în sectorul public.

Detalii despre Program, criteriile de selectare, procedura de depunere a dosarelor sunt disponibile la https://www.eu-advisers.md/ro/internship/.

Mai multe poze de la eveniment sunt disponibile în Galerie.