30 tineri au fost selectați, în urma unui proces competitiv, să devină stagiarii ediției din acest an a Programului comun de stagii al Guvernului Republicii Moldova și Uniunii Europene. Ceremonia festivă de deschidere a Programului a avut loc astăzi, la Guvern, în prezența Prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, și șefei secției operațiuni din cadrul Delegației Uniunii Europene, Magdalena Mueller-Uri.

În adresarea sa către stagiari, șeful Executivului a subliniat că lucrul în sectorul public implică multă dedicație și responsabilitate, iar funcționarii publici contribuie zi de zi la modernizarea țării și realizarea parcursului european. „Este simbolic că avem aceasta întâlnire astăzi, la un an de la obținerea statutului de țară candidată pentru integrarea în Uniunea Europeană. Vă îndemn să fiți ambițioși și să contribuiți, împreună cu noi, la transformările necesare pentru a aduce Europa acasă, în Republica Moldova”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

Magdalena Mueller-Uri, a menționat: “Astăzi, 23 Iunie, este o zi simbolică, perfectă pentru lansarea Programului de stagii, este Ziua Funcționarului Public în Republica Moldova. Sper că mulți dintre voi, stagiarii de astăzi, să deveniți funcționari publici competenți și motivați. UE este încântată să susțnă asemenea inițiative care aduc tineri entuziaști în administrația publică în acest moment crucial, când e nevoie de multe forțe pentru a aduce Republica Moldova cât mai curând în marea familie europeană.”

Programul, cu o durată de două luni, presupune muncă cot la cot cu funcționarii publici din autoritățile centrale, avându-i ca mentori pe Înalții Consilieri UE – fapt ce va consolida capacitățile tinerilor și ulterior va spori șansele lor de angajare. Stagiarii vor primi o bursă lunară, programul fiind integral finanțat de Uniunea Europeană.

Reprezentanții instituțiilor publice prezenți la eveniment au salutat perseverența și motivația stagiarilor, arătându-și deschiderea pentru a-i găzdui, pe perioada desfășurării Programului, și a-i îndruma astfel încât acesta să fie cât mai util tinerilor în obținerea abilităților practice.

Între finaliști se numără studenți, masteranzi și proaspăt absolvenți atât ai instituțiilor de învățământ superior din țară, cât și de peste hotare – tineri dornici să înceapă cariera în instituțiile publice și să pună umărul la modernizarea țării.

Lansarea Programului a fost precedată de o campanie amplă de informare, desfășurată în patru dintre cele mai mari universități din țară, dar și în mediul online, pentru studenții moldoveni din diasporă. Programul se realizează în baza Memorandumului de Înțelegere, semnat de către Guvernul Republicii Moldova, Consiliul Rectorilor și Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene. Detalii despre Program, criteriile de selectare, procedura de depunere a dosarelor sunt disponibile la https://www.eu-advisers.md/ro/internship/.