Ministerul Afacerilor Interne a organizat ieri, 14 aprilie, un eveniment de dezbateri și socializare, care a reunit femei din cadrul instituțiilor publice, precum parlament, guvern, autorități publice locale și mediul diplomatic din Republica Moldova. Evenimentul face parte din ciclul activităților lansate în cadrul platformei Together4Home Affairs.

Scopul evenimentului este menținerea și intensificarea conlucrării femeilor din cadrul instituțiilor și organizațiilor menționate, precum și stabilirea unor noi parteneriate durabile. Astfel, a fost subliniată importanța consolidării echipelor și conducerii activităților de asigurare a securității în situații de criză.

În cadrul evenimentului, participantele au discutat subiecte ce țin de securitate, precum și sporirea capacităților legislative, administrative și operaționale ale Republicii Moldova pentru a preveni riscurile în contextul amenințărilor de securitate din regiune.

Activitatea a fost organizată de către Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu proiectul “Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene”, finanțat de către UE.