Înaltul Consilier UE în domeniul energiei, Alexandru Săndulescu, a fost decorat cu medalia Crucea ”Pentru Merit” de gradul I a Agenției Naționale de Reglementare în Energetică.

În cadrul unei ceremonii desfășurate online, cu ocazia împlinirii a 24 de ani de la fondarea ANRE și aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, Consiliul de Administrare al ANRE a conferit distincții în semn de apreciere a nivelului de cooperare dintre structurile europene și Agenția Națională de Reglemntare în Energetică.

Reprezentanții Agenției au subliniat rolul important al partenerilor în procesul de implementare de către Republica Moldova a angajamentelor sale internaționale în domeniul energetic. De distincții s-au învrednicit și Janez Kopač, Director al Secretariatului Comunității Energetice, precum și Dirk Buschle, Director adjunct al Secretariatului Comunității Energetice.