Campania națională Erasmus+ a continuat la 7 decembrie cu o sesiune de informare pentru cadre universitare și de la instituțiile profesional tehnice. Evenimentul s-a desfășurat la Clasa Viitorului (Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”) cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, al Delegației Uniunii Europene și al Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova.

În cadrul sesiunii de informare au fost prezentate noutățile Apelului de proiecte Erasmus+ 2023 lansat de Comisia Europeană la 23 noiembrie 2022, precum și perspectivele de colaborare internațională pentru universitățile și instituțiile profesional tehnice din Moldova.

Astfel, în cadrul evenimentului, reprezentanții Oficiului Național Erasmus+ au prezentat proiectele de mobilitate internațională de credite, Erasmus Mundus, proiectele de consolidare a capacităților în domeniul învățământului superior și al educației și formării profesionale, precum și acțiunile Jean Monnet și proiectele Erasmus+ Tineret. Participanții la eveniment au aflat despre tipurile de proiecte Erasmus+ la care pot aplica, condițiile de eligibilitate, termenele limită, modalitățile de aplicare, precum și despre prioritățile globale și regionale în cadrul programului Erasmus+.

În jur de 100 de participanți au asistat la evenimentul de informare din 7 decembrie: reprezentanți ai universităților și instituțiilor din învățământul profesional tehnic, studenți și doctoranzi, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, ai Delegației Uniunii Europene, precum și ai Misiunii Înalților Consilieri UE în Republica Moldova.

Amintim că în perioada 2014-2021 universitățile din Republica Moldova au reușit deja să implementeze: peste 3600 de mobilități academice Erasmus+ pentru studenți și cadre academice, dar și 21 de proiecte de consolidare a capacităților în învățământul superior și 22 de proiecte Jean Monnet. Începând cu anul 2021, noutate pentru Republica Moldova în cadrul programului Erasmus+ au devenit proiectele de consolidare a capacităților în domeniul învățământului profesional tehnic, care au ca scop principal modernizarea și internaționalizarea acestei sfere a educației.

Campania de informare Erasmus+ a început odată cu lansarea noului apel pentru propuneri de proiecte Erasmus+ și a Ghidului Programului Erasmus+ 2023, care vor deschide calea pentru noi proiecte în sfera educației în Republica Moldova și în întreaga lume. Având un buget total de 4,2 miliarde euro pentru anul 2023, programul Erasmus+ își propune continue să susțină incluziunea, digitalizarea, ecologizarea, cetățenia activă și o participare mai dinamică la viața democratică.