Peste 40 de oameni de afaceri din regiunile de nord ale țării au participat astăzi, 24 octombrie, la prima sesiune de informare a campaniei de mediatizare cu privire la prevederile noului Cod Vamal, implementată în comun de Serviciul Vamal și Misiunea Înalților Consilieri UE.

În cadrul evenimentului, specialiștii Serviciului Vamal și Înaltul Consilier UE în domeniul politicii vamale și fiscale, Rosario de Blasio, au familiarizat participanții cu informații despre controlul vamal, regimurile vamale, valoarea în vamă, proveniența mărfurilor, veniturile vamale.

Modificările care vor fi introduse odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Vamal reprezintă un subiect de interes pentru operatorii economici, rezidenții zonelor economice libere, brokerii vamali și specialiștii în domeniul vamal, iar sesiunile de informare sunt organizate pentru a contribui la o mai bună înțelegere a implementării noilor prevederi, dar și pentru un schimb de informații și opinii pentru îmbunătățirea serviciilor oferite mediului de afaceri.

În cadrul ședinței, reprezentanții Serviciului Vamal au menționat că odată cu armonizarea procedurilor vamale cu cele ale UE, mediul de afaceri va avea parte de o serie de beneficii prin utilizarea instrumentelor și tehnologiilor moderne de control vamal, interacțiunea cu funcționarii vamali fiind redusă și implementarea unui sistem de activitate fără hârtie și complet automatizat.

Sesiunile de informare vor continua la Bălți (31 octombrie), Cahul (2 noiembrie), Comrat (7 noiembrie), Ungheni (9 noiembrie), Căușeni (14 noiembrie) și Chișinău (16 noiembrie).