Astăzi, 17 aprilie, campania de informare privind oportunitățile de stagii pentru tineri a ajuns în nordul țării: peste 130 de studenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți au aflat despre posibilitățile oferite de cele două programe disponibile.

Poveștile despre carieră au fost împărtășite de Ana Revenco, Directoarea Centrului de Comunicare Strategică și Combaterea Dezinformării, Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Operațiuni a Delegației Uniunii Europene și Wili Apreutesei, Înalt Consilier UE pentru Afaceri de Securitate Internă.

Studenții, masteranzii și tinerii absolvenți au posibilitatea de a deveni stagiari în cele două programe similare: cel comun al Uniunii Europene și al Guvernului Republicii Moldova (cu o durată de două luni în timpul verii); și cel finanțat din bugetul de stat (cu o durată de trei luni). Informații detaliate despre programe sunt disponibile la www.eu-advisers.md/internship și www.stagii.gov.md.

Dosarele de concurs la Programul comun vor include un CV și o scrisoare de motivare, depuse la stagii@eu-advisers.md până pe 15 mai.

Ediția din acest an a Programului de stagii este lansată în contextul Anului European al Competențelor.