Misiunea Înalților Consilieri ai Uniunii Europene, împreună cu Banca Națională a Moldovei si Asociația Băncilor din Moldova, au organizat un seminar dedicat rolului guvernanței corporative în asigurarea unei administrări prudente și sănătoase a băncilor.
Având în vedere rolul crucial pe care băncile în dețin în procesul de dezvoltare al societății, precum și necesitatea asigurării unei guvernanțe corporative care să susțină atât buna funcţionare a băncilor la nivel individual, cât și a sistemului bancar în întregime, Înaltul Consilier UE pe domeniul serviciilor financiare, Nicolae Grigore, a susținut o prezentare detaliată cu scopul de a spori înțelegerea unor aspecte majore privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții cheie.
Tematica a fost stabiltă pornind de la responsabilitatea organului de conducere privind aprobarea și supravegherea procesului de punere în aplicare a unui cadru care să asigure evaluarea eficace a adecvării organului de conducere atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.
La seminarul desfășurat în format online au luat parte peste 100 participanți, între care Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Anca Dragu, membrii ai conducerii executive si ai departamentelor relevante ale BNM, managerul de proiect din cadrul Delegației Uniunii Europene în Moldova Josip Juric, respectiv membrii organului de conducere ai băncilor licențiate în Republica Moldova și reprezentanți ai Asociației Băncilor din Moldova.
